Casa Moșului

Prezentarea pe scurt a cazării

Casa Moșului a fost construită într-un sat vechi și plin de povești, Cârțișoara, de unde celebrul călător-țăran, Badea Cârțan, a plecat să vadă lumea asta mare.

Descriere

Casa Moșului s-a deschis în vara lui 2008. A fost construită într-un sat vechi și plin de povești, Cârțișoara, de unde celebrul călător-țăran, Badea Cârțan, a plecat să vadă lumea asta mare. E făcută din lemn și piatră de-ale locului și e decorată cu obiecte vechi adunate de pe văile Făgărașului.Casa Moșului nu e mare, pentru că noi primim oaspeți, nu turiști. Și pentru că Moșul, gospodar cu păr alb, trebuie să aibă mare grijă de oricine îi trece pragul.
Avem cinci camere mari și luminoase, cu podele lucioase și paturi moi, numai bune de odihnă și leneveală. În ele se ajunge urcând o scară de bușteni din pădurile Făgărașului.În sufragerie, adesea mocnește focul în șemineu și e-ntinsă o masă mare și bogată, cu cele mai gustoase mâncăruri, gătite de tanti Mariana.

Vă așteptăm cu o grădină înflorită, de primăvara devreme până toamna târziu. O grădină în care te poți lungi seara la vorbă sau la grătare ori pur și simplu poți sta în leagăn și asculta greierii. Iarna, găzduim, fără nici un fel de taxă, oricât de mulți oameni de zăpadă în curtea noastră primitoare.

Map

Adresă: Transfăgărășan, Cârțișoara 557075, Romania
Zip/Cod poștal:
Latitudine / Longitudine: 45.72448554206069 / 24.57093966928096

Facilități

4 Stele Pensiuni

Camere: 5 ( 11 Număr de locuri )

Băi: 7

Alte reguli ale casei

Tip de vacantă

Locație rurală, Sat, Vacanta la munte

Tarife cazare

- Noapte Cursul săpt. Monthly Sejur de minim Change-over
Cursul săpt. Weekend
Prețuri 165 lei - 225 lei - - 1 Nopți -
No rates available

Bine de știut

Sosire: 14:00, Plecare: 12:00

În cazul în care nu reușești să te încadrezi în programul check-in te rugăm să sesizezi acest lucru.